Ştiind cât de
preţios este timpul dumneavoastră am căutat să concentrăm informaţiile
esenţiale despre fundaţia noastră într-un videoclip de două
minute şi jumătate. O sarcină dificilă din cauza complexităţii
programelor noastre, dar totuşi posibilă. Alte detalii puteţi obţine
folosind datele de la pagina de Contact.
Videoprezentare
Trăim într-o
lume în care problemele altora devin problemele noastre. Crizele,
de orice natură, se propagă tot mai departe şi mai rapid.
Nu mai putem încerca să ne izolăm deoarece inderdependenţa din
societatea modernă îşi spune cuvântul.
Mediile
defavorizate din jurul nostru produc o infuzie de tineri vulnerabili
în
faţa provocărilor obişnuite ale vieţii iar cei care se simt vulnerabili
pot deveni uneori o ameninţare.
Singura opţiune
este ofensiva pe care o putem declanşa, implicându-ne în
problemele celor din jur, înainte ca ele să devină problemele
noastre.